marți, 16 februarie 2010

Activitate plastică transcurriculară


"Aniversare Eminescu,
160 de ani de la naşterea poetului.
15 ianuarie 1850 - 15 ianuarie 2010”

Nivel: liceu adaptabil la gimnaziu
Subiecte: artă şi literatură, artă şi filatelie, tehnici de copiere şi multiplicare a imaginii, integrarea TIC la ora de desen, portretul ca gen compoziţional în grafică şi sculptură, relaţia figură-fond, expresivităţi plastice, principii de arta scrisului şi design grafic.
Activităţi de învăţare: relaţia dintre artă şi literatură, portretul creativ, timbrul – simbol şi reper vizual, multiplicarea imaginilor prin tehnici clasice, utilizarea programelor grafice pentru realizarea unor compoziţii de grafic design.
Timp necesar: două săptămâni, 4 ore

Prezentarea activităţii
Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Portretul lui Eminescu ca timbru poştal devine un adevărat reper vizual. Elevii îl multiplică prin copiere la indigo, pe fond colorat, apoi scanează lucrările şi le salvează în memoria calculatorului. Cu ajutorul unui program de grafică micşorează imaginile, le aranjează pe suprafaţa dreptunghiulară cu margini zimţate şi adaugă „timbrului” astfel obţinut, informaţiile textuale: suma în lei, anul 2010, „Romania”, „Aniversare Eminescu – 160 de ani de la naşterea poetului”. Imaginile astfel prelucrate se pot grupa sub forma unor coliţe filatelice sau se pot scoate individual la imprimantă. Mai departe, fiecare grupă de elevi ce a participat la realizarea compoziţiei de grafic design va decide, în cadrul unei alte activităţi, cum va utiliza produsul realizat de ei, respectiv timbrul cu Eminescu.

Obiective operaţionale
Plastice. La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:
- realizeze lucrări plastice la tema dată folosind copierea la indigo;
- interpreteze efectul plastic figură-fond obţinut în urma desenării portretului lui Eminescu pe fond colorat sau pe fond alb;
- să lucreze pe grupe, astfel la realizarea unui timbru conlucrează elevul care a realizat fondul colorat, elevul ce a transpus cu indigo pe fond, portretul poetului.
Transcurriculare. La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:
- realizeze investigaţii folosind resurse electronice şi tipărite;
- integreze noţiuni de artă, grafic design, TIC şi filatelie în crearea unui produs de colecţie filatelică - timbrul;

Materiale şi resurse necesare
Materiale tipărite: carte de poezii de Mihai Eminescu, timbre poştale, fişe xerox cu portretul poetului naţional, realizat în contur negru după statuia poetului din oraşul Oneşti
Rechizite: hârtie, culori de apă, pensule, creioane colorate, indigo
Resurse internet: www.mihaieminescu.eu, http://www.romfilatelia.ro/ghid/filatelie.php, www.onesti.ro, http://www.cercpictura.blogspot.com/
Tehnologie – Hardware: calculatoare cu acces la internet pentru investigaţia problematicii propuse, scanner sau camera digitală pentru scanarea lucrărilor plastice şi salvarea acestora în memoria calculatorului
Tehnologie – Software: editor de texte, aplicaţii pentru grafică, aplicaţii pentru prezentări şi realizarea acestora.



duminică, 24 ianuarie 2010

Arta şi creativitatea sunt componente esenţiale în dezvoltarea echilibrată a copiilor. Ca părinţi şi educatori nu trebuie să neglijăm educaţia artistică a copiilor şi elevilor. Studiile din domeniul psihopedagogiei arată că trebuie să acordăm deopotrivă importanţă dezvoltării emisferei drepte a creierului (cea care este responsabilă pentru tonul şi intonaţiile vocii, pentru ritm, muzică, imaginaţie, simţul culorilor şi visare). Activităţile extraşcolare artistice pot dezvolta capacităţile raţionale şi imaginative în acelaşi timp, pot aduce creativitatea şi arta în viaţa noastră.
Cercul de Pictură de la Clubul Copiilor Dej, pe care îl conduc de opt ani este gândit ca un spaţiu şi un timp al creaţiei. Am fost şi sunt extrem de interesată de domeniul creativităţii (artistice mai ales) şi de modurile în care ea poate fi stimulată şi dezvoltată. Eu cred că această creativitate există în noi toţi, dar de cele mai multe ori este ascunsă adânc, în structuri ale imaginarului, pe care ne temem să le accesăm. Cu toate acestea, ca profesor te întrebi adeseori: cum putem încuraja un copil sa rezolve o problemă? Cum aţi încuraja un copil (sau un adult) să-şi imagineze opţiuni, variante ale unei probleme sau să încerce lucruri noi, demonstraţii inedite? Ce îi împiedică pe oameni să facă acest lucru în mod natural? Care sunt obstacolele din calea învăţării artei sau a matematicii, spre exemplu? Învăţarea se produce în multe feluri. La Cercul de Pictură, îi asist şi îi încurajez pe copii să-şi elibereze imaginaţia, forţa creatoare.
Arta şi procesul creativ este domeniul cel mai potrivit pentru a realiza această sarcină, deoarece în artă, nu există direcţii greşite. O lucrare plastică realizată de copii nu poate fi greşită. În procesul artistic (sau în timpul creaţiei artistice), obstacolele în calea învăţării pot deveni foarte uşor de trecut. Din observaţii şi din experienţa didactică am învăţat că frica blochează creativitatea. Am învăţat că, în general, elevii de toate vârstele şi în special copiii au dificultăţi în asumarea riscurilor. Elevii experimentează un blocaj în explorarea unor opţiuni sau în a încearca ceva nou în domeniul artistic-plastic. Le e teamă de ridicol – ridiculizare primită de la altii sau din propria lor judecată internă dură.
De multe ori, din cauza fricii de eşec, elevii spun: "Eu nu pot desena" sau "Eu nu pot crea aşa ceva". În realitate, nu există nici un adevăr în această afirmaţie. Am lucrat la Cercul de Pictură cu zeci de elevi care credeau că nu pot desena sau credeau că nu au capacităţi artistice, şi le-am arătat că pot şi că sunt persoane creatoare. Le-am arătat că pot să se imagineze oriunde şi că se pot transforma în oricine îşi doresc. Fetele pot deveni prinţese sau sirene, băieţii fotbalişti renumiţi sau mari pictori. Arta şi activităţile creatoare îi ajută să perceapă o lume mult mai bogată decât lumea reală – o lume a imaginaţiei şi a trăirilor sufleteşti intense, o lume care îi ajută ulterior să dobândească o personalitate echilibrată şi armonioasă.